Odobescu și Iașul - Wikisource

Odobescu și Iașul
de Constantin Andreescu
publicat în Însemnări ieșene, an. 1, nr. 5, 1936


Pentru Moldova și pentru Iași, unirea principatelor n-a fost numai înfăptuirea unui ideal de veacuri. A fost jertfirea libertății și a propășirii viitoare, prin centralizarea conducerii politice, administrative și economice în noua capitală a țării.

Încă din 1861 începe lupta pentru apărarea vechilor instituții moldovenești, luptă în care intervin și elevii școlilor mai importante din Iași alături de profesori ca I. Strat, Gh. Mirzescu, V. Alexandrescu-Ureche, Călinescu, Gh. Petrescu, Zaharia Co-lumb, Ștefan Emilian și alții. Uneori aceste conflicte și turburări capătă aspecte locale și personale, dar în ele și în revoltele în masă care răspund unor pedepse ușoare date pentru simple acte de nedisciplină, se simte nevroza care cuprinsese capitala Moldovei, în vremuri când i se smulgea bucată cu bucată libertatea pentru a alcătui puterea guvernării centrale din București.

La 17 ianuarie 1862, izbucnea răscoala din internatul colegiului național. A doua zi, citim în condica de prezență a profesorilor că „în această zi s-au întâmplat sângeroasa luptă a elevilor interni cu armata română”. Nu este unica revoltă. întregul an școlar trece în turburări. Iar cauza principală era una din urmările centralizării: lipsa de bani și întârzierea mandatelor de plată.

Titu Maiorescu, venind la conducerea colegiului național, se alătură partizanilor autonomiei culturale, cerând respectarea Consiliului școlar al Moldovei, desființat încă din 1661 sub pretext că vatămă unirii sufletești. Adresa semnată de V. A. Ureche, Titu Maiorescu, Gh. Mîrzescu, I. Pangrati și O. Teodori, cuprinde pasagii de ironie amară, în această privință:

„Subsemnații nu cred că unirea poate fi atât de puțin înrădăcinată în inima Românilor, încât să fie periclitată de aceia că școalelor din fosta Moldovă li se vor respecta legile pe baza cărora dovediră că fac progrese. Unirea este mai tare decât să poată fi mișcată prin acea împrejurare, că pentru cumpărarea a doi lei cridă la școli, nu se va mai cere dezlegări de la București; că pentru suplinirea unui învățător, institutor sau profesor bolnav nu se va mai cere voie de la București, de unde să vină după ce nu va mai fi de lipsă. Nu prin păstrarea în școli de cărți scolastice care să aibă și editura Iașilor sau aprobarea consiliului de aci, în locul editurii și aprobării de la București, se va aduce perturbare în sistema de guvernare din centru. Nu prin aceia că se vor face la Iași și nu la București programe de ore pe la școli, se va periclita unitatea națională. Ea nu va fi periclitată nici prin aceia că interesele de toată natura ale școalelor din fosta Moldovă vor fi protejate și administrate de acei care, la fața locului fiind, mai lesne pot face aceasta decât cei de la București”.

La aceste neliniști și turburări care arătau durerea Moldovenilor deposedați de tot ce era mai legat de sufletul lor, de instituțiile de cultură pe care le duseseră pe calea propășirii, ministrul Instrucțiunii și Cultelor, Alexandru Odobescu, răspundea la 7 iulie 1863, la serbarea școlară de sfârșit de an a colegiului național din Iași, cu cuvinte ce par astăzi profetice: ...„Guvernul este pătruns de părerea că cea mai nobilă compensație ce se poate da acestui frumos oraș, pentru îndepărtarea din el a scaunului lui Vasile Vodă Lupu, nu este alta decât aceia de a statornici într-însul un centru de lumini și de învățături, care să răspândească cunoștințele serioase și principiile de moralitate și de ordine asupra întregii Românii. Când țelul va fi atins, atunci vom putea spune că Iașul n-a pierdut nimic”...

...„neastâmpărul ce a domnit în școlile din Iași de la un timp încoace se va curma cu sfârșitul acestui an scolastic. Ferit acum de arșița luptelor politice, Iașul nu poate menține viața în sânul său decât învelindu-se de îndată în nepărtinitoarea gravitate a Științei; el nu-și poate asigura înflorirea decât devenind locașul plăcut și liniștit al literaturii; el nu-și poate recâștiga o nobilă și folositoare înrâurire asupra țării întregi, decât prin răspândirea peste toată România a bunelor învățături ce se vor dobândi în sânul său[1].

Cuvintele ministrului profet păreau poate atunci simple fraze de consolare rostite la o sărbătoare culturală. În realitate, ele porneau dintr-o înțelegere adâncă a mentalității guvernanților vremii sau dintr-o intuiție genială care l-a făcut să întrevadă viitorul.

______________

  1. Pentru evenimentele descrise și actele citate, vezi Const. I. Andreescu, Evoluția învățământului în Moldova și istoricul Liceului National din Iași (Extras din volumul jubilar al Lic. Național), Iași, tip. Brawo, 1935, pp. 183-91 și notele 1065-1106 (pp. 263-4).